Ceremonia publică de omagiere a lui Alexandru Vaida-Voevod

Calendarul evenimentelor publice consacrate Centenarului Marii Uniri a fost deschis luni, 19 martie 2018, în comuna Bobâlna, cu ceremonia publică de omagiere a lui Alexandru Vaida-Voevod, unul dintre artizanii Marii Uniri de la 1918 și întâiul prim-ministru al României Mari.

În amintirea ilustrului om de stat care a dat citire Declarației de independență a Transilvaniei în Parlamentul de la Budapesta, Instituția Prefectului – Județul Cluj și Primăria comunei Bobâlna, cu sprijinul Inspectoratului de Jandarmi Județean „Alexandru Vaida-Voevod” Cluj și al Diviziei 4 Infanterie „Gemina”, au organizat un eveniment în cadrul căruia prefectul Ioan Aurel Cherecheș i-a înmânat scriitorului prof.univ.dr. Mircea Vaida-Voevod, nepotul lui Alexandru Vaida-Voevod, distincția „Onoare pentru Cluj” 2018.

Cu acest prilej, evocarea istorică a fost realizată de reprezentantul Universității „Babeș-Bolyai”, conf.univ.dr. Ioan Cârja, iar elevii Școlii Generale din Bobâlna care alcătuiesc GRUPUL „OLPRETUL”, sub îndrumarea doamnei profesor instructor Alina Vescan, au prezentat un moment artistic deosebit de emoționant.

Instituția Prefectului – Județul Cluj le mulțumește tuturor pentru buna colaborare.
Credit foto: Călin Nechita

Album foto aici