6 iunie – Manifestări dedicate Zilei Eroilor

Instituţia Prefectului – Judeţul Cluj împreună cu Primăria municipiului Cluj-Napoca şi cu sprijinul Diviziei 4 Infanterie „Gemina”, în cooperare cu structurile din sistemul naţional de securitate, organizează joi, 6 iunie 2019, ora 12.00, ceremonii militare şi religioase de depuneri de jerbe şi coroane de flori în următoarele locuri:

Cimitirul Eroilor din Calea Turzii (mun. Cluj-Napoca), la Monumentul Eroilor Neamului şi la Monumentul Eroilor Revoluţiei din Decembrie 1989;

Cimitirul Eroilor de la Muntele Rece (comuna Măguri Răcătău);

– Monumentul Rezistenţei Anticomuniste – str. Cardinal Iuliu Hossu (municipiul Cluj-Napoca);

– Monumentul Eroului Aviator Plt. Adj. Traian Dârjan – Cimitirul Someşeni;

– Troiţa de pe Feleac (comuna Feleacu).

            În cadrul ceremoniei desfășurată în Cimitirul Eroilor din Calea Turzii vor fi organizate câteva momente speciale. Astfel, prin contribuția Primăriei municipiului Cluj-Napoca, elevi ai Școlii de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan” Cluj-Napoca vor aprinde candele și vor depune flori la mormintele unde sunt înhumaţi peste 1.000 de eroi, români, maghiari, germani, sovietici, precum și eroii căzuţi în lupta pentru libertate în decembrie 1989. La finalul ceremoniei, în semn de omagiu pentru toți eroii care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, un reprezentant al Muzicii Militare va interpreta la trompetă „Il Silentio” (Stingerea), iar o grupă de militari va executa trei salve cu armament de infanterie.

            Conform prevederilor Legii nr. 215/2016, vor fi depuse coroane și jerbe de flori la Monumentul Eroilor Neamului și Monumentul Eroilor Revoluției.

* * *

            Ziua Eroilor, sărbătoare națională a poporului român, este celebrată în fiecare an, de Ziua Înălțării Domnului, mare sărbătoare creștină, care marchează înălțarea la cer a lui Iisus Hristos, la 40 de zile după Înviere.

 

Biroul de presă
04.06.2019