Alocuțiunea Prefectului județului Cluj, domnul Ioan Aurel Cherecheș, susținută cu prilejul Zilei Naționale a României – 1 Decembrie 2018

Sărbătorim astăzi împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire, un moment unic în istoria noastră, în care Toate provinciile românești s-au reunit sub semnul aceluiași drapel și al acelorași valori.

Ca orice eveniment definitoriu din istoria unui popor, Marea Unire este însă o mare lecție și e de datoria noastră să o recapitulăm la centenar, pentru că:

Pe de o parte, ea ne învață că realizarea unui proiect grandios de țară nu este un accident meteoritic, nu se întâmplă „pur și simplu”, ci este rezultatul unui lung lanț al încercărilor, niciodată ușoare, de afirmare a identității de neam și de limbă. Astfel, Marea Unire nu e decât suma firească a tuturor eforturilor patriotice care au precedat-o, de la Unirea sub Mihai Voievod Viteazul în 1600, la evenimentele-cheie ale secolului al XIX-lea (Revoluția lui Tudor Vladimirescu din 1821, Revoluția de la 1848, Unirea Principatelor sub Alexandru Ioan Cuza în 1859, Războiul de Independență din 1877, Proclamarea Regatului României în 1881), pentru a numi doar câteva dintre momentele fundamentale ale luptelor politice. La acestea se adaugă, obligatoriu, o îndelungată luptă de emancipare culturală dusă cu abnegație începând cu primii noștri cronicari, continuând cu Școala Ardeleană, culminând cu luminoasa generație pașoptistă și prelungindu-se fericit cu cea junimistă.

Pe de altă parte, Marea Unire ne învață și că proba cea mai dificilă pe care trebuie să o treacă un popor nu e înfăptuirea idealului național, ci menținerea lui, pe termen lung, după înfăptuire. Confirmând vorbele cronicarului – „că nu sunt vremile sub cârma omului, ci bietul om sub vremi” –, cele doar 2 decenii de existență ale României Mari ne-au demonstrat în mod dureros acest lucru. Umbrită de anii sumbri ai celui de-Al Doilea Război Mondial și, după aceea, de plaga totalitarismului, dar și de sentimentul „neașezării vremurilor” în procesul anevoios al democratizării ulterioare, imaginea celor 100 de ani pe care îi aniversăm astăzi nu ne zâmbește întotdeauna cu seninătate.

De aceea, cred că acum, la Centenar, celebrarea zilei de 1 decembrie 1918 nu trebuie înțeleasă doar sincronic, ca moment euforic al perfecțiunii statale, ci și diacronic, ca lecție lucidă a perfectibilității, înscrisă, ca apogeu fericit, într-o serie a reușitelor și a nereușitelor, care ne arată că „mai binele” și „mai răul” sunt variante etern complementare ale Istoriei.

Rămânând uniți, adică transformând în dialog constructiv opiniile diferite și viziunile divergente pe care le avem, vom alege prima variantă.

Dezbinându-ne, adică optând pentru monologuri simultane în care adevărul și dreptatea unuia sunt superioare adevărului și dreptății celuilalt, vom aluneca spre cea de-a doua.
Alegerea ne aparține.

Fie ca bunul Dumnezeu să ne îndrume pașii către înțelegere, pace și unitate!

La mulți ani, România! La mulți ani, frați români de pretutindeni!