Buletin de presă – Situație măsuri COVID-19 – județul Cluj

În cursul zilei de ieri, 11 octombrie, forțele de ordine au acționat integrat pe raza județului Cluj, în echipaje mixte, pentru impunerea normelor legale instituite pe perioada stării de alertă.

Astfel, în ultimele 24 de ore, 385 de polițiști, jandarmi, polițiști locali, ISU și SAJ au desfășurat misiuni specifice în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19. Autoritățile au verificat modul de respectare a măsurilor în cazul a 685 persoane, iar 110 societăți comerciale/PFA au fost controlate din perspectiva respectării interdicțiilor instituite.

Situația epidemiologică în județul Cluj se prezintă astfel: în ultimele 24 de ore, 69 persoane au fost confirmate Covid-19.

Totodată, 31 persoane sunt internate în secția de ATI, din care 25 din județ. Până în acest moment 891 persoane au fost vindecate și externate, din care 721 din județul Cluj, 100 persoane și-au pierdut viața, din care 73 din județul Cluj, iar 379 de pacienți sunt internați, din care 343 din județul Cluj.

Biroul de presă

12.10.2020