Buletin de presă – Situație măsuri COVID-19 – județul Cluj

În cursul zilei de ieri, 28 aprilie, forțele de ordine au acționat integrat pe raza județului Cluj, în echipaje mixte, pentru impunerea normelor legale instituite pe perioada stării de urgență.

Astfel, în ultimele 24 de ore, 898 de polițiști, jandarmi, polițiști locali,  militari, ISU și SAJ au desfășurat misiuni specifice în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19.

Autoritățile au verificat modul de respectare a măsurii de izolare în cazul a 994 persoane, iar 23 de societăți comerciale au fost controlate din perspectiva respectării interdicțiilor instituite.

Pentru nerespectarea măsurilor privind restricționarea circulației conform ordonanțelor militare în vigoare, forțele de ordine au aplicat 109 sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 188.190 de lei.

De la debutul pandemiei până în prezent, la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj au fost înregistrate 8 dosare penale privind săvârşirea infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.

Situația epidemiologică în județul Cluj se prezintă astfel: 219 persoane în carantină, 313 persoane aflate în autoizolare la domiciliu, 179 persoane depistate pozitiv cu Covid-19 din județul Cluj sunt internate în spitalele dedicate din municipiul Cluj-Napoca.

Totodată, 13 persoane sunt internate în secția de ATI, din care 8 din județ. Până în acest moment 152 de persoane au fost vindecate și externate, din care 102 din județul Cluj.

Biroul de presă

29.04.2020