Buletin de presă – Situație măsuri COVID-19 – județul Cluj

În cursul zilei de ieri, 19 iunie, forțele de ordine au acționat integrat pe raza județului Cluj, în echipaje mixte, pentru impunerea normelor legale instituite pe perioada stării de alertă.

Astfel, în ultimele 24 de ore, 388 de polițiști, jandarmi, polițiști locali,  militari, ISU și SAJ au desfășurat misiuni specifice în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19.

Autoritățile au verificat modul de respectare a măsurii de în cazul a 648 persoane, iar 21 societăți comerciale/PFA au fost controlate din perspectiva respectării interdicțiilor instituite.

Situația epidemiologică în județul Cluj se prezintă astfel: 14 persoane în carantină, 1.226 persoane aflate în autoizolare la domiciliu, 71 persoane depistate pozitiv cu Covid-19, 53 dintre acestea sunt din județul Cluj, iar 1 dintre ele au fost depistată în ultimele 24 de ore. Toate persoanele sunt internate în spitalele dedicate din municipiul Cluj-Napoca.

Totodată, 4 persoane sunt internate în secția de ATI, din care 2 din județ. Până în acest moment 569 persoane au fost vindecate și externate, din care 453  din județul Cluj, iar 31 persoane și-au pierdut viața, din care 19 din județul Cluj.

Biroul de presă
20.06.2020