Dezbatere pentru eficientizarea Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor

Instituția Prefectului – Județul Cluj, organizează în data de 15 ianuarie 2020, ora 15.00, în Sala Mare a Palatului Administrativ, o dezbatere publică, la care sunt invitați să participe reprezentanții Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, cât și reprezentanți ai persoanelor juridice care au ca scop comercializarea autovehiculelor noi și second-hand.

Scopul acestei dezbateri este de a oferi soluții, astfel încât dificultățile pe care le întâmpină atât persoanele juridice cât și autoritățile să fie remediate. Îmbunătățirea sistemului va duce la reducerea timpilor de așteptare. Soluțiile rezultate din dezbatere vor fi folosite, în condițiile legii, în activitatea Serviciului pe termen scurt și mediu.

Biroul de presă
10.01.2020