INFORMARE DE PRESĂ – Comemorarea Revoluţiei române din decembrie 1989

Cu ocazia împlinirii a 31 de ani de la Revoluția Română din Decembrie 1989, luni, 21 decembrie 2020, începând cu ora 12.00, la Monumentul din Cimitirul Eroilor de pe strada Calea Turzii se va desfășura o ceremonie militar-religioasă organizată de Instituția Prefectului – Județul Cluj, Primăria Municipiului Cluj-Napoca, Divizia 4 Infanterie „ Gemina” și Asociațiile de Revoluționari din Cluj-Napoca.

Ceremonia se va desfășura cu respectarea strictă a regulilor de distanțare fizică și socială prevăzute în reglementările în vigoare la nivel național privind prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

De asemenea, Instituţia Prefectului – judeţul Cluj va depune în municipiul Cluj-Napoca, prin reprezentanţii săi, jerbe de flori la hotel Astoria, Monumentul Stâlpi Împușcați (Piața Unirii), Fabrica de Bere Ursus, la Troiţa din Piaţa Mărăşti şi la mormintele eroilor revoluţiei din Cimitirul Mănăştur.

Biroul de presă
18.12.2020