Informare de presă – Întâlnire de lucru – soluții pentru gestionarea situațiilor cauzate de atacurile animalelor sălbatice

După constatările efectuate în ultima perioadă în mai multe localități din județ, unde animalele sălbatice au fost în apropierea gospodăriilor și au atacat animale domestice și distrus culturi agricole, doamna subprefect Irina Munteanu a condus astăzi o întâlnire de lucru, la care au participat reprezentanți ai Gărzii de Mediu, Gărzii Forestiere, Agenției de Mediu și ai Direcției Agricole.

Scopul întâlnirii a fost evaluarea cadrului actual de reglementare și identificarea unor soluții adecvate pentru atacurile animalelor sălbatice care au avut loc pe raza județului.

S-a stabilit o procedură comună, care prevede un mod unitar de acțiune din partea celor implicați și asigură, atât o intervenție rapidă și eficientă a autorităților, cât și facilitarea modului de înregistrare a pagubelor produse și a procedurii de obținere a despăgubirilor aferente. De asemenea, s-au stabilit măsuri imediate de acțiune cu privire la prezența animalelor sălbatice pe raza comunelor Râșca, Căpușu Mare, Mănăstireni și Călățele, dar și propuneri de modificare a cadrului legal aplicabil situațiilor de acest fel.

În continuare se vor efectua demersuri pentru eficientizarea modului actual de gestionare a situațiilor de urgență, cauzate de atacurile animalelor sălbatice și de sprijinire a cetățenilor afectați de acestea.

Biroul de presă
02.07.2020