Informare de presă – Vizita delegației Biroului pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa

Astăzi, domnul Mircea Abrudean, prefectul județului Cluj, a primit vizita unei delegații conduse de doamna Marianne Mikko, Șeful Misiunii Speciale de Evaluare a Alegerilor Parlamentare din România, din cadrul Biroului pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa.
Temele abordate au vizat gradul de pregătire a autorităților pentru organizarea alegerilor parlamentare din 6 decembrie la nivel județean, detalii tehnice privind desfășurarea propriu-zisă a alegerilor, facilitarea accesului persoanelor testate pozitiv cu COVID-19 la urna mobilă, precum și alte aspecte legate de procesul electoral.
Misiunea Specială a fost organizată cu ocazia alegerilor parlamentare din România, urmând ca echipa de experți internaționali să întocmească, pe baza unor constatări preliminare, un raport final care va avea drept scop evaluarea desfășurării alegerilor și oferirea unui set de recomandări.
Biroul de presă,
24.11.2020