Mesajul ministrului afacerilor interne, Carmen Daniela DAN, cu ocazia acordării primului grad profesional pentru absolvenții școlilor postliceale aparținând M.A.I.

Momentele speciale se trăiesc la intensitate maximă și se împărtășesc cu familia, cu apropiații și cu toți cei dragi sufletului.

Așa sper să vă găsească ziua de astăzi, când pășiți într-o nouă etapă a vieții. Vă îndemn să faceți pasul apăsat, ferm și cu demnitate pentru că aceasta este atitudinea care trebuie să vă caracterizeze ca oameni, în general, și ca profesioniști, în special.

Un agent de poliție adevărat este impecabil atât în familie, cât și în societate sau la locul de muncă. În viața oricărei comunități, prezența agentului de poliție este esențială și el trebuie să reprezinte un model social, demn de urmat.

Misiunea pe care o aveți de îndeplinit nu este una ușoară, dar ați știut acest lucru încă din momentul în care v-ați ales această carieră. Am convingerea că vă veți ridica la nivelul așteptărilor, iar unii dintre voi chiar le veți depăși.

Acumulați cunoștințe, în continuare, de la colegii voștri cu experiență și păstrați-vă mereu elanul tinereții. Respectați-vă părinții, profesorii, mentorii și, oricât de sus veți ajunge în ierarhia instituțională, nu uitați niciodată de unde ați plecat!

Cu ocazia acordării primului grad profesional, vă felicit și vă doresc mult succes în activitate!

MINISTRUL AFACERILOR INTERNE
CARMEN DANIELA DAN