Mesajul prefectului județului Cluj, Ioan Aurel Cherecheș, cu ocazia zilei de 9 mai

A devenit deja o tradiție ca, în fiecare an, pe 9 mai, să participăm împreună la manifestările prilejuite de aniversarea unor evenimente cu o profundă semnificație istorică pentru țara noastră: Ziua Independenței României, Ziua Victoriei Coaliției Națiunilor Unite în cel de-Al Doilea Război Mondial și Ziua Europei.

În urmă cu 142 de ani, la 9 mai 1877, avea loc un eveniment crucial pentru România, un act de demnitate națională, și anume proclamarea independenței față de Imperiul Otoman. Imediat după celebrul discurs rostit de către Mihail Kogălniceanu în Parlamentul României, care se termina cu memorabilele cuvinte: „Suntem independenți, suntem o națiune de sine stătătoare!”, răspunsul românilor din celelalte provincii ocupate nu a întârziat să apară. Ostașii români au scris memorabile pagini de vitejie pe câmpurile de bătălie de la Plevna, Rahova, Vidin sau Smârdan. La jertfa de sânge se adaugă imensele sacrificii ale populației civile – inclusiv din Transilvania și din celelalte provincii românești – care și-a adus contribuția la susținerea materială a războiului, acesta fiind cu adevărat un război al întregului popor român. Recunoașterea independenței statului român a atras atenția românilor aflați în afara teritoriului Vechiului Regat, mișcările pentru realizarea unirii cu noul stat s-au intensificat, iar visul tuturor a prins contur la sfârșitul Primului Război Mondial, odată cu formarea României Mari.

După mai bine de o jumătate de secol, la 9 mai 1945, românii aveau să trăiască bucuria capitulării Germaniei și încheierea ostilităților militare pe continentul european. Cel de-al Doilea Război Mondial a însemnat, pentru întreaga planetă, pierderi de vieți omenești și distrugeri incomensurabile. Lungul și costisitorul război a fost o perioadă de grea încercare, când acțiunile imperialismului hitlerist amenințau libertatea și independența multor nații.

La 9 mai 1945, România se afla alături de Aliați, cu efective militare, fiind printre statele care au contribuit la înfrângerea nazismului, înregistrând, în cele două campanii purtate, atât în Est, cât și în Vest, sute de mii de morți, răniți, dispăruți, prizonieri și invalizi de război. Față de curajul, patriotismul, devotamentul și sacrificiul soldaților Armatei române trebuie să manifestăm un sentiment de pioasă recunoștință.

Onorată asistență,
Ziua de 9 mai este, în același timp, și „Ziua Europei”, prilej de reafirmare a principiilor fundamentale care stau la baza acestei construcții, de unitate și solidaritate.

Europa Unită înseamnă spațiul democrației, al libertății și al respectării drepturilor omului. Europa este acum parte din viața noastră de zi cu zi. Este un proiect la care au aspirat generații întregi de români, convinși, de-a lungul vremii, de identitatea lor europeană și de apartenența spațiului românesc la comunitatea europeană de valori.

La 12 ani de la aderarea la Uniunea Europeană, românii se bucură de Președinția Consiliului Uniunii Europene, demonstrând că se bucură de același respect, aceleași drepturi și aceleași beneficii ca toți cetățenii europeni.

Dragi clujeni,

Aceste evenimente importante în istoria națională și în cea europeană au menirea de a ne menține vii în memorie reperele apartenenței la Europa Unită, un ideal devenit realitate.
Permiteți-mi, în încheiere, ca, împreună cu dumneavoastră și cu prietenii noștri din statele europene, să spun „La mulți ani, România! La mulți ani, Europa Unită!”.