Mesajul prefectului județului Cluj, Ioan Aurel Cherecheș, cu ocazia zilei de 9 mai

Onorată asistență, dragi militari

Participăm astăzi, împreună, la manifestările prilejuite de aniversarea unor evenimente cu o profundă semnificație istorică pentru țara noastră: Ziua Independenței României, Ziua Victoriei împotriva fascismului și Ziua Europei.

Doresc încă de la început să felicit și să le mulțumesc Primăriei municipiului Cluj-Napoca și Diviziei 4 Infanterie „Gemina” pentru sprijinul oferit în organizarea acestei ceremonii publice în Anul Centenar.

La 9 mai 1877 avea loc un eveniment crucial pentru România, un act de demnitate națională, și anume proclamarea independenței față de Imperiul Otoman. Independența a reprezentat un pas mare spre realizarea unității naționale depline. Viziunea și responsabilitatea a doi principi români, Alexandru Ioan Cuza și Carol I, au fost întărite de jertfa de sânge a tinerei Armate române.

Ostașii români au scris pagini memorabile de vitejie pe câmpurile de bătălie de la Plevna, Rahova, Vidin sau Smârdan. În Declarația de independență citită în Adunarea Deputaților, Mihail Kogălniceanu, în calitatea sa de ministru de Externe, afirma: „Suntem dezlegați de legăturile noastre cu Înalta Poartă… Guvernul va face tot ce va fi în putință ca starea noastră de stat independent și de sine stătător să fie recunoscută de Europa”.

Aflați sub dominația austro-ungară, românii din Transilvania au trăit în memorabilul an 1877 momente de mare entuziasm, de aleasă simțire patriotică. Adâncul ecou și unanima adeziune cu românii de peste Carpați au confirmat cu strălucire cuvintele lui Bogdan Petriceicu Hașdeu: „Moldova, Transilvania, Muntenia nu există pe fața pământului; există o singură Românie, cu un picior în Dunăre și cu altul pe ramificațiile cele mai depărtate ale Carpaților”.

După mai bine de o jumătate de secol, la 9 mai 1945, românii aveau să trăiască bucuria capitulării Germaniei și încheierea ostilităților militare pe continentul european. Cel de-al Doilea Război Mondial a însemnat pentru întreaga planetă pierderi de vieți omenești și distrugeri incomensurabile. Lungul și costisitorul război împotriva fascismului a fost o perioadă de grea încercare, când acțiunile imperialismului hitlerist amenințau libertatea și independența multor nații.

La 9 mai 1945, România se afla alături de aliați cu efective militare, fiind printre primele state, care au contribuit la înfrângerea hitlerismului, înregistrând, în cele două campanii purtate atât în est, cât și în vest, sute de mii de morți, răniți, dispăruți, prizonieri și invalizi de război. Față de curajul, patriotismul, devotamentul și sacrificiul soldaților Armatei române, trebuie să manifestăm un sentiment de pioasă recunoștință.

Onorată asistență,

Ziua de 9 mai este în același timp și „Ziua Europei”, prilej de reafirmare a principiilor fundamentale, care stau la baza acestei construcții, de unitate și solidaritate. Este momentul în care trebuie să ne amintim că Uniunea Europeană a fost întemeiată de statele care, în pofida diferendelor istorice, au ales să privească spre viitor pentru binele propriilor cetățeni.

Din anul 2007, anul în care România a devenit membră a Uniunii Europene, cetățenii români se bucură de avantajele aderării la marea familie europeană, fiind profund atașați de valorile care definesc Uniunea.

Apartenența la Uniunea Europeană și la NATO este cea mai solidă ancoră din istoria noastră, o ancoră de stabilitate și securitate, care ne oferă fundamentul pentru a juca un rol activ în Europa unită, împreună cu partenerii noștri europeni și euroatlantici.

Onorată asistență,
Dragi elevi,

Aceste evenimente importante în istoria națională și în cea europeană au menirea de a ne menține vii în memorie reperele istoriei naționale și ale apartenenței la Europa Unită, idealul de secole al milioanelor de români.

Aflându-ne în anul de grație 2018, anul CENTENAR, avem datoria de a cinsti cum se cuvine faptele de glorie ale înaintașilor noștri care nu au pregetat nicio clipă să-și jertfească viețile pentru înfăptuirea României Mari.

Să cinstim memoria marilor oameni de stat și gânditori vizionari fără al căror curaj 1 decembrie 1918 nu ar fi putut exista!

„La mulți ani România, La mulți ani Europa Unită!”.