Mesajul prefectului Mircea Abrudean cu prilejul Zilei Imnului Național al României

Astăzi, 29 iulie, sărbătorim Ziua Imnului Național al României într-un context mai dificil, care nu permite organizarea unei ceremonii publice cuvenite acestui eveniment.
”Deșteaptă-te române!” este unul dintre simbolurile naționale și reprezintă, atât o parte a tradiției și istoriei noastre, cât și o importantă expresie a identității naționale. Imnul a apărut într-un moment de răscruce pentru destinul României, iar din 29 iulie 1848, când poemul ”Un răsunet”, scris de poetul Andrei Mureșanu, a fost cântat pentru prima dată la Râmnicu Vâlcea, pe notele lui Anton Pann, a însoțit România și românii în cele mai importante momente ale istoriei, însuflețind de fiecare dată inimile celor care l-au intonat pe câmpul de luptă, pe străzi sau la evenimentele unde România a participat cu onoare și mândrie. Imnul a fost cântat în Războiul de Independență, în Primul și al Doilea Război Mondial, la Marea Unire din 1918 și în timpul Revoluției din decembrie 1989, iar de fiecare dată mesajul lui energic și mobilizator a insuflat curajul, a redeșteptat speranța și a dat fiecărei generații puterea să lupte pentru păstrarea unității și libertății naționale.

La mulți ani Imnului Național!
La mulți ani, România!

Biroul de presă
29.07.2020