100

Eveniment comemorativ dedicat lui Alexandru Vaida-Voevod

În cadrul manifestărilor aniversare ale Centenarului României, Instituţia Prefectului – Judeţul Cluj, împreună cu Primăria comunei Bobâlna şi cu sprijinul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean „Alexandru Vaida-Voevod” Cluj și al Diviziei 4 Infanterie „Gemina”, va organiza un eveniment comemorativ dedicat lui Alexandru Vaida-Voevod.

Ceremonia va avea loc luni, 19 martie 2018, ora 12.00, în localitatea Bobâlna (vizavi de primărie) şi se va desfăşura după următorul program: prezentarea onorului şi salutul drapelului de luptă; intonarea Imnului Naţional al României; oficierea serviciului religios; alocuţiuni; depuneri de coroane şi jerbe de flori (în conformitate cu art. 16 din Legea nr. 215/11 noiembrie 2016, privind ceremoniile oficiale).

Ilustră personalitate a României interbelice, Alexandru Vaida-Voevod a avut o contribuţie deosebit de importantă la înfăptuirea Unirii Transilvaniei cu România. Declaraţia de independenţă a Transilvaniei, adoptată în şedinţa de la Oradea, a fost citită în Parlamentul de la Budapesta de către Alexandru Vaida-Voevod în luna octombrie 1918. Tot Vaida-Voevod a fost unul dintre cei patru delegaţi ardeleni – alături de Vasile Goldiş, respectiv episcopii Iuliu Hossu şi Miron Cristea  – care  i-au înmânat regelui Ferdinand I Rezoluţia Marii Uniri pentru a fi ratificată. De asemenea, Alexandru Vaida-Voevod a fost cel dintâi premier al României Mari.

 Persoană de contact: Director cancelarie Cătălin Croitoru, 0740.920.990, catalin.croitoru [@] prefecturacluj.ro

 

 Biroul de presă

14.03.2018