Cluj-Napoca

Alocuțiunea domnului Budai Bela cu ocazia ceremoniei de învestire a subprefectului județului Cluj

Stimați invitați,

         Sunt onorat de numirea în această funcție deosebită și doresc să mulțumesc Guvernului României  pentru încrederea acordată.

            Activitatea în cadrul Instituției Prefectului nu-mi este străină, deoarece în perioada 1996-2000 am fost angajatul acestei Instituții.

De asemenea, am fost Secretar respectiv Secretar General în două Unități Administrativ Teritoriale din județul Cluj, comuna Aiton și comuna Gârbău, astfel încât și problemele administrației publice locale îmi sunt cunoscute.

            Succesul se datorează în mod clar lucrului în echipă și-mi exprim deschiderea spre o colaborare eficientă și interinstituțională, astfel încât toate activitățile și acțiunile noastre să aibă eficiența dorită.

 Vă mulțumesc!

Subprefect

Budai Bela

Mesajul prefectului județului Cluj, Ioan Aurel Cherecheș, cu ocazia zilei de 9 mai

Onorată asistență, dragi militari

Participăm astăzi, împreună, la manifestările prilejuite de aniversarea unor evenimente cu o profundă semnificație istorică pentru țara noastră: Ziua Independenței României, Ziua Victoriei împotriva fascismului și Ziua Europei.

Doresc încă de la început să felicit și să le mulțumesc Primăriei municipiului Cluj-Napoca și Diviziei 4 Infanterie „Gemina” pentru sprijinul oferit în organizarea acestei ceremonii publice în Anul Centenar.

La 9 mai 1877 avea loc un eveniment crucial pentru România, un act de demnitate națională, și anume proclamarea independenței față de Imperiul Otoman. Independența a reprezentat un pas mare spre realizarea unității naționale depline. Viziunea și responsabilitatea a doi principi români, Alexandru Ioan Cuza și Carol I, au fost întărite de jertfa de sânge a tinerei Armate române.

Ostașii români au scris pagini memorabile de vitejie pe câmpurile de bătălie de la Plevna, Rahova, Vidin sau Smârdan. În Declarația de independență citită în Adunarea Deputaților, Mihail Kogălniceanu, în calitatea sa de ministru de Externe, afirma: „Suntem dezlegați de legăturile noastre cu Înalta Poartă… Guvernul va face tot ce va fi în putință ca starea noastră de stat independent și de sine stătător să fie recunoscută de Europa”.

Aflați sub dominația austro-ungară, românii din Transilvania au trăit în memorabilul an 1877 momente de mare entuziasm, de aleasă simțire patriotică. Adâncul ecou și unanima adeziune cu românii de peste Carpați au confirmat cu strălucire cuvintele lui Bogdan Petriceicu Hașdeu: „Moldova, Transilvania, Muntenia nu există pe fața pământului; există o singură Românie, cu un picior în Dunăre și cu altul pe ramificațiile cele mai depărtate ale Carpaților”.

După mai bine de o jumătate de secol, la 9 mai 1945, românii aveau să trăiască bucuria capitulării Germaniei și încheierea ostilităților militare pe continentul european. Cel de-al Doilea Război Mondial a însemnat pentru întreaga planetă pierderi de vieți omenești și distrugeri incomensurabile. Lungul și costisitorul război împotriva fascismului a fost o perioadă de grea încercare, când acțiunile imperialismului hitlerist amenințau libertatea și independența multor nații.

La 9 mai 1945, România se afla alături de aliați cu efective militare, fiind printre primele state, care au contribuit la înfrângerea hitlerismului, înregistrând, în cele două campanii purtate atât în est, cât și în vest, sute de mii de morți, răniți, dispăruți, prizonieri și invalizi de război. Față de curajul, patriotismul, devotamentul și sacrificiul soldaților Armatei române, trebuie să manifestăm un sentiment de pioasă recunoștință.

Onorată asistență,

Ziua de 9 mai este în același timp și „Ziua Europei”, prilej de reafirmare a principiilor fundamentale, care stau la baza acestei construcții, de unitate și solidaritate. Este momentul în care trebuie să ne amintim că Uniunea Europeană a fost întemeiată de statele care, în pofida diferendelor istorice, au ales să privească spre viitor pentru binele propriilor cetățeni.

Din anul 2007, anul în care România a devenit membră a Uniunii Europene, cetățenii români se bucură de avantajele aderării la marea familie europeană, fiind profund atașați de valorile care definesc Uniunea.

Apartenența la Uniunea Europeană și la NATO este cea mai solidă ancoră din istoria noastră, o ancoră de stabilitate și securitate, care ne oferă fundamentul pentru a juca un rol activ în Europa unită, împreună cu partenerii noștri europeni și euroatlantici.

Onorată asistență,
Dragi elevi,

Aceste evenimente importante în istoria națională și în cea europeană au menirea de a ne menține vii în memorie reperele istoriei naționale și ale apartenenței la Europa Unită, idealul de secole al milioanelor de români.

Aflându-ne în anul de grație 2018, anul CENTENAR, avem datoria de a cinsti cum se cuvine faptele de glorie ale înaintașilor noștri care nu au pregetat nicio clipă să-și jertfească viețile pentru înfăptuirea României Mari.

Să cinstim memoria marilor oameni de stat și gânditori vizionari fără al căror curaj 1 decembrie 1918 nu ar fi putut exista!

„La mulți ani România, La mulți ani Europa Unită!”.

Mesajul ministrului afacerilor interne, Carmen Daniela Dan, cu ocazia Zilei Veteranilor de Război

În fiecare an, pe 29 aprilie, de Ziua Veteranilor de Război, îi omagiem pe cei care au scris istoria acestui neam prin acte de vitejie, prin suferință și spirit de sacrificiu.

Amintirea înaintașilor noștri are o simbolistică aparte acum, în anul Centenarului Marii Uniri. Tocmai de aceea, în semn de cinstire pentru faptele de arme săvârşite pe fronturile celui de-al Doilea Război Mondial, am emis un ordin de ministru pentru avansarea onorifică în gradul următor a tuturor veteranilor de război.

Consider că, la ceas aniversar, acest gest reprezintă recunoașterea noastră pentru oamenii care și-au închinat viața semenilor și uniformei militare. Ministerul Afacerilor Interne are peste 900 de veterani de război și fiecare dintre ei merită întreaga noastră prețuire.

Ei au fost oamenii timpului lor! Avem datoria morală de a face tot ce ne stă în putere pentru a fi, la rându-ne, oamenii timpului nostru.

De asemenea, suntem datori să cinstim memoria celor care au pus temelia acestei țări – românii vizionari care au luptat pentru independența și unitatea României, indiferent de veacul istoric în care s-au născut. Ei reprezintă, pentru noi toți, modele de urmat! Iar exemplul lor de vitejie și eroism este purtat de cei care s-au angajat să apere libertatea și valorile democrației în fața amenințărilor actuale.

Avem, de aceea, datoria să ne învățăm copiii să iubească România și să le arătăm că sacrificiul, curajul, patriotismul și datoria nu sunt cuvinte din timpuri trecute, ci valori și angajamente pe viață ale fiecărui român adevărat.

Prin veteranii de război, avem șansa să fim ”contemporani cu trecutul”. Să nu irosim această oportunitate! Transmit profundă recunoștință și îmi plec fruntea cu respect în fața părinților națiunii noastre! La mulți ani!

MINISTRUL AFACERILOR INTERNE,
CARMEN DANIELA DAN

Mesajul ministrului afacerilor interne, Carmen Daniela Dan, cu ocazia Zilei Poliției Române

De sărbătoarea Bunei Vestiri este ziua unei instituții fundamentale a statului român și într-o astfel de zi, indiferent de experiențele personale sau prejudecățile pe care fiecare cetățean le poate avea, nimeni nu poate ignora aportul hotărâtor pe care Poliția Română îl are pentru siguranța cetățenilor.

Contribuția Poliției Române este cu atât mai importantă într-o perioadă în care avem nevoie de echilibru între fermitatea impusă de lupta cu infracționalitatea și abilitatea de a gestiona cu tact și inteligență interacțiunea cu cetățenii, în general.

Munca fiecărui polițist, indiferent în ce structură activează, este importantă pentru buna funcționare a acestei instituții. Iar această muncă este în mijlocul oamenilor și expusă așteptărilor acestora. O astfel de misiune nu este deloc ușoară, pentru că presupune seriozitate și responsabilitate.

Un stat este puternic dacă are instituții democratice și solide, iar eficiența instituțiilor o da un personal calificat, profesionist și integru. Spre asta trebuie să ne îndreptăm eforturile și prioritățile noastre.

Fiecare dintre cei care îmbracă uniforma de Poliție a ales această meserie pentru a fi de partea legii și a dreptății. Aceste valori nu pot fi trecute niciodată în plan secundar, indiferent de provocările cu care oamenii legii s-au confruntat de-a lungul timpului.

Este de datoria noastră ca astăzi, de Ziua Poliției Române, să-i apreciem pe aceia care îmbracă uniforma de polițist cu onoare și demnitate. Nu putem uita nici sacrificiile celor care și-au pierdut viața la datorie, dar și a celor răniți care încă luptă pentru revenirea la o viață normală. Exemplele lor rămân mereu vii în memoria instituțională și a celor care duc mai departe această profesie de vocație.

Riscurile și privațiunile acestei meserii sunt binecunoscute. De la o etapă istorică la alta aceste riscuri și provocări se schimbă, iar pentru a răspunde acestora Poliția Română se schimbă și ea.

Vă mulțumesc pentru tot ceea ce faceți pentru siguranța noastră, vă felicit și vă urez succes în misiunile viitoare! La mulți ani tuturor polițiștilor de onoare!

MINISTRUL AFACERILOR INTERNE
CARMEN DANIELA DAN

Seminarul Regional „Împreună pentru dezvoltarea durabilă”

Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Secretariatului General al Guvernului împreună cu Instituția Prefectului – Județul Cluj, din Regiunea de Dezvoltare Nord-Vest, vă invită să luați parte la Seminarul Regional „Împreună pentru dezvoltarea durabilă”, un eveniment organizat pentru a dezbate revizuirea Strategiei Naționale pentru Dezvoltare Durabilă a României din 2008. La eveniment vor participa oficialități locale, conducători ai instituțiilor publice deconcentrate reprezentanți ai mediului de afaceri, ai societății civile, instituții publice centrale și locale, prefecturi și consilii județene.

Evenimentul va avea loc la Cluj-Napoca, în data de 16 Martie 2018, începând cu ora 10:00, la Casa de Cultură a Studenților, Sala Europa.

Acest eveniment se înscrie în acțiunile întreprinse de Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, din cadrul Secretariatului General al Guvernului. În data de 14 noiembrie 2017, a avut loc la București, Conferința ,,Pentru un viitor sustenabil’’ în cadrul căreia a fost anunțată începerea revizuirii Strategiei Naționale pentru Dezvoltare Durabilă a României.

În cadrul Summit-ului Națiunilor Unite din septembrie 2015, liderii la nivel global au adoptat cele 17 Obiecte de Dezvoltare Durabilă (ODD) ale Agendei 2030. Acestea reprezintă obiective globale, aplicabile tuturor statelor, care au misiunea de a depune toate eforturile pentru eradicarea sărăciei, de a lupta împotriva inegalităților și de a combate schimbările climatice.

România și-a asumat responsabilitatea de a stabili cadrul național necesar pentru atingerea celor 17 Obiecte de Dezvoltare Durabilă (ODD), astfel că Proiectul de Revizuire a Strategiei Naționale pentru Dezvoltare Durabilă reprezintă un demers concret realizat în vederea adoptării unui document programatic care să adapteze schimbarea de paradigmă la nivel global, în domeniul dezvoltării durabile, la prioritățile și contextul național, pe orizontul de timp 2030.

Cele 17 Obiecte de Dezvoltare Durabilă reprezintă obiective globale, aplicabile tuturor statelor, care au misiunea de a depune toate eforturile pentru eradicarea tuturor formelor de sărăcie, de a lupta împotriva inegalităților și de a combate schimbările climatice.

Așadar, vă invităm să fiți prezenți la un eveniment unde vom pleda pentru un viitor sustenabil adresat nouă și generațiilor care ne vor urma.
Accesul presei în sală este permis începând cu ora 09:30, iar până la ora 10:00 vor fi acordate interviuri de către Consilierul de Stat și Coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, domnul László Borbély.

Contact:
Didona Goanță – Consilier Comunicare
Telefon: +4 0765 939 095

Biroul de presă
13.03.2018

Măsurile compensatorii din cadrul PNDR 2014-2020 cu privire la măsurile de mediu şi climă aplicate în anul 2018 pe terenurile agricole

Măsurile compensatorii din cadrul PNDR 2014-2020 cu privire la măsurile de mediu şi climă aplicate în anul 2018 pe terenurile agricole
La nivelul instituţiilor implicate în elaborarea, implementarea şi promovarea măsurilor de mediu şi climă- Autoritatea de Management pentru PNDR, Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale şi Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură- au fost elaborate o serie de documente informative şi de ghidare, utile în accesarea si implementarea cu succes a angajamentelor si anume:
• pliant informativ privind schemele/ măsurile de plată pentru care se poate solicita sprijin prin cererea unică de plată în campania 2018,
• pliant informativ privind completarea electronică a cererii unice de plată pentru anul 2018 folosind IPA Online,
• pliant informativ privind normele de eco-condiţionalitate aplicabile în anul 2018,
• afişe informative privind plăţile compensatorii acordate în cadrul măsurilor de mediu şi climă din PNDR 2014-2020,
• broşura informativă privind măsurile compensatorii de dezvoltare rurală (masurile de mediu şi climă ale PNDR 2014-2020) aplicabile pe terenuri agricole în anul 2018,
• lista zonelor eligibile în cadrul măsurilor de mediu şi climă ale PNDR 2014-2020,
• hărţile la nivel judeţean cu încadrarea unităţilor administrativ-teritoriale în zonele eligibile în cadrul măsurilor de mediu şi climă ale PNDR 2014-2020, indicånd arondarea acestora pe Centre Locale APIA,
• Ghid informativ pentru beneficiarii măsurilor de mediu şi climă ale PNDR 2014-2020,
• Calendarele de aplicare a lucrărilor agricole pe pajişti permanente şi pe terenuri arabile, în corelare cu obligatiile prevazute de angajamentele de agro-mediu si clima prevazute de pachetele Masurii 10, modelele de caiete de agro-mediu si pentru agricultura ecologica, insotite de instructiuni de completare, adresate beneficiarilor Masurii 10 si Masurii 11 din PNDR 2014-2020,
• brosura continand unele specii de plante care pot fi utilizate ca indicatori pentru pajiştile cu înaltă valoare naturala (HNV) din Romånia,
• Broşură conţinånd speciile de plante utilizate ca indicatori de management (intensiv sau extensiv) al pajiştilor permanente cu înaltă valoare naturală (HNV) din Romånia
Informaţiile relevante privind condiţiile aplicabile măsurilor de mediu şi climă în anul 2018 se pot consulta la toate Centrele Locale şi Centrele Judeţene APIA, Oficiile Judeţene şi Centrele Regionale ale AFIR, la Compartimentele de Dezvoltare Rurală Judeţene şi la sediul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
Aceste informații sunt disponibile și în mediul online: click aici

Şedinţa Colegiului Prefectural din luna ianuarie 2018

Colegiul Prefectural al judeţului Cluj se reuneşte în şedinţă ordinară miercuri, 31 ianuarie 2018, începând cu ora 14.00, în Sala Mare a Palatului Administrativ Cluj.

În cadrul şedinţei, reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă al Judeţului Cluj, Casei Judeţene de Pensii Cluj, Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Cluj, Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Cluj, Centrului Regional de Formare Profesională a Adulţilor Cluj, Direcţiei Generale Regională a Finanţelor Publice Cluj, precum şi Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Cluj vor prezenta priorităţilor specifice aferente anului 2018, circumscrise politicilor guvernamentale.

Reprezentanţii mass-media sunt invitaţi la şedinţa Colegiului Prefectural.

Biroul de presă
30.01.2018

Boboteaza 2018

Prefectul judeţului Cluj, Ioan Aurel Cherecheș, a participat sâmbătă, 6 ianuarie 2018, la Sfânta Liturghie Arhierească oficiată în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca de un sobor de preoţi şi diaconi în frunte cu Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului.
De asemenea, prefectul judeţului Cluj a asistat la slujba Sfințirii celei Mari a apei de Bobotează. În cuvântul rostit, ÎPS Andrei a explicat tradiția sfințirii apei în ziua de Bobotează – vezi video

Galerie foto

Comemorarea Revoluției române din decembrie 1989

Prefectul judeţului Cluj, Ioan Aurel Cherecheş, va participa joi, 21 decembrie 2017, ora 12.00, în Cimitirul Eroilor din Cluj-Napoca, la ceremonia militar-religiosă dedicată cinstirii memoriei eroilor Revoluţiei Române din Decembrie 1989.

De asemenea, Instituţia Prefectului – judeţul Cluj va depune în municipiul Cluj-Napoca, prin reprezentanţii săi, coroane şi jerbe de flori la hotel Astoria, fabrica de bere Ursus, Monumentul „Stâlpi împuşcaţi”, Piaţa Mărăşti (la Troiţă) şi la mormintele eroilor revoluţiei din Cimitirul Mănăştur.

Biroul de presă

20.12.2017