Autoritățile publice sunt la datorie în minivacanța de 1-5 iunie, cu ocazia Zilei Copilului și a Sărbătorii de Rusalii, pentru a asigura și pentru a menține siguranța și ordinea publică.
Polițiștii clujeni vor fi la datorie și în acest weekend prelungit, în contextul zilei de 1 iunie, precum și pentru sărbătoarea Rusaliilor, în scopul asigurării siguranței comunității și prevenirii oricăror incidente nedorite, aflate în competența de gestionare a Poliției.
La nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj au fost suplimentate efectivele de poliție care vor acționa, fiind angrenați în activități zilnic, peste 140 de polițiști.
În contextul celebrării Zilei Internaționale a Copilului, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Cluj, Biroului de Prevenire a Criminalității, dar și din alte structuri, vor fi prezenți la diverse evenimente organizate în județ, desfășurând activități de prevenire în rândul celor mici, la ateliere de educație rutieră, standuri expoziționale cu tehnică, toate acestea însoțite de sfaturi preventive – educative.
De asemenea, polițiștii rutieri vor continua să acționeze pe drumurile publice din județ, pentru a preveni evenimentele din trafic, pentru a combate încălcările regulilor de circulație și a impune un climat de siguranță rutieră pentru toți participanții la trafic.
Recomandăm cetățenilor să fie vigilenți atunci când se află în zone aglomerate, precum și în timpul deplasărilor către destinațiile alese, astfel încât să nu fie victime ale vreunui eveniment negativ. Precizăm că infracțiunile de furturi din buzunare și genți se comit în special în locurile aglomerate. Manifestați atenție cu bunurile pe care le aveți asupra dumneavoastră!
Polițiștii rutieri îi sfătuiesc pe cei care pornesc la drum să respecte limitele legale de viteză, să nu conducă sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive și să manifeste un comportament responsabil în trafic!
În contextul minivacanței de Rusalii, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj vor acționa zilnic prin efective sporite, astfel încât activitățile care vor avea loc în spațiul public să se desfășoare în condiții de siguranță. Vor fi prezenți în zona lăcașurilor de cult din municipiile Cluj-Napoca, Gherla, Dej, Turda, Câmpia Turzii și orașul Huedin.
Jandarmii montani clujeni din Muntele Băișorii, Gilău și Călățele-Fântânele se vor afla permanent la datorie prin acțiuni de patrulare în stațiuni și pe traseele turistice adiacente. Pentru drumeții în siguranță dar și prevenirea accidentărilor pe munte sau a limitării efectelor în cazul producerii acestora, jandarmii montani recomandă turiștilor informarea prealabilă cu privire la condițiile meteo locale, starea traseelor, echiparea corespunzătoare, alegerea traseului în funcție de pregătirea fizică, tehnică și psihică și respectarea traseelor marcate.
Dacă sunt martori ai unor situații deosebite cum ar fi apariția unor animale sălbatice, să apeleze numărul unic de urgență 112, să nu încerce să intervină, să nu hrănească animalele sălbatice și nu se apropie de ele pentru a le filma sau fotografia.
Peste 150 de pompieri vor fi la datorie și pregătiți să intervină în orice situație de urgență în perioada minivacanței. Ei vor fi mobilizați pentru a face față tuturor provocărilor, indiferent dacă este vorba de stingerea incendiilor, accidente rutiere, asistență medicală calificată sau salvarea persoanelor și animalelor din medii ostile vieții.
Centrul Operațional monitorizează în permanență situația operativă și asigură la nevoie prin echipaje specializate măsuri de evacuare, prevenire și stingere a incendiilor pentru evenimentele publice ce vor avea loc la acest sfârșit de săptămână în municipiul Cluj-Napoca.
De asemenea, ISU Cluj recomandă cetățenilor să respecte câteva reguli simple pentru adunările ocazionate de Sărbătoarea Rusaliilor, și anume să nu blocheze căile de acces pentru autospeciale în apropierea lăcașurilor de cult și să nu obtureze căile de evacuare ale acestora.
Pe de altă parte, mulți cetățeni vor alege să își petreacă timpul liber în natură, așa că ISU face următoarele recomandări pentru evitarea situațiilor de urgență:
– Utilizarea focului în locuri cu pericol de incendiu și pe timp de vânt este interzisă.
– Hrana trebuie să fie preparată prin utilizarea focului deschis numai în spații special amenajare. La final, focul trebuie să fie stins.
– Copiii trebuie supravegheați în permanență pentru a evita jocul acestora cu focul.
– Nu vă puneți viața în pericol și înotați numai în locuri special amenajate, deoarece în multe situații curentul apei și adâncimea stau la baza unor situații tragice.
Țineți cont de sfaturile autorităților și respectați măsurile de prevenirea incendiilor cât și avertizarea privind interzicerea scăldatului în locurile neamenajate.
Gruparea de Jandarmi Mobilă ”Ștefan Cicio-Pop” Cluj-Napoca, în perioada 01-05 iunie 2023, cu ocazia mini-vacanței prilejuite de Ziua Internațională a Copilului și Rusaliile Ortodoxe, efectivele Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca vor executa misiuni în zona de competență, atât independent, cât și în sistem integrat, pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică la manifestările sportive, cultural-artistice și religioase din zona de responsabilitate.
În acest context, vom avea o prezență activă în zonele lăcașurilor de cult pe timpul desfășurării slujbelor religioase ocazionate de Sărbătoarea Rusaliilor Ortodoxe, în zonele unde au loc evenimente și activități dedicate Zilei Internaționale a Copilului, pe parcursul desfășurării evenimentelor ”The Power of Sports – Sports Festival” și ”Cluj Never Sleeps”, precum și în alte zone de interes operativ, iar prin măsurile pe care le-am pregătit vom avea grijă ca fiecare cetățean să petreacă aceste zile în siguranță.
De asemenea, vom fi prezenți și în zonele de desfășurare a manifestărilor sportive, printre care amintim meciul baraj pentru calificarea în UEFA Conference League dintre echipele F.C. CFR 1907 CLUJ – F.C. U CRAIOVA 1948, care va avea loc joi, 01.06.2023, începând cu ora 20:30.
Pentru a preîntâmpina eventualele evenimente nedorite, vă recomandăm să nu vă implicați în acțiuni care pot tulbura ordinea și liniștea publică, iar dacă vă aflați într-o situație dificilă sau sunteți martorii unor fapte antisociale, solicitați ajutorul jandarmilor. Suntem pregătiți pentru soluționare oricăror cereri de a interveni pentru combaterea unor fapte antisociale, aplanarea unor conflicte sau restabilirea ordinii publice.
Indiferent dacă alegeți să vă distrați în cadrul ”Sports Festival” sau ”Cluj Never Sleeps”, să vizionați din tribune ultimul meci de fotbal din acest sezon, să vă bucurați alături de copii la evenimentele dedicate zilei acestora, sau să asistați la slujba oficiată cu ocazia sărbătoririi Rusaliilor Ortodoxe, vă asigurăm că veți fi în siguranță și vom răspunde cu promptitudine pentru rezolvarea eventualelor probleme apărute.
În perioada acestei minivacanțe, specialiștii Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Cluj vor desfășura, la nivelul județului, activități de prevenire și informare cu privire la efectele negative și riscurile asociate consumului de droguri.
Astfel, vor fi realizate în Cluj-Napoca, activități de prevenire a consumului de droguri în comunitate, dedicate Zilei Mondiale fără Tutun, Zilei Internaționale a Copilului și Sărbătorii Rusaliilor Ortodoxe.
Aceste acțiuni preventive vor fi centrate, în principal, în spațiile recreaționale aglomerate, evenimentele cu public numeros – în cadrul cărora vor fi organizate puncte de informare și ateliere antidrog.
În contextul zilelor libere ce urmează, le recomandăm părinților să petreacă mai mult timp cu copiii lor, să fie atenți la modificările de comportament și dispoziție, să comunice eficient cu aceștia și să se implice în activități comune de petrecere a timpului liber.
Tinerii sunt sfătuiți să nu consume alcool în exces sau droguri dacă participă la evenimente cu număr mare de persoane, să evite tentațiile periculoase, să se implice în activități cât mai diverse de petrecere a timpului liber, să manifeste prudență în relațiile cu persoanele necunoscute, să comunice deschis orice problemă cu care se confruntă legată de consumul de substanțe și să apeleze la ajutorul apropiaților, pentru rezolvarea acesteia.
Adulții sunt sfătuiți să nu conducă autoturisme dacă se află sub influența băuturilor alcoolice sau a drogurilor. Consumul unor astfel de substanțe acționează asupra sistemului nervos central cu efecte atât asupra stării fizice, cât și psihice, și afectează funcția vizuală și de percepție, ceea ce generează o conduită necorespunzătoare în conducerea autovehiculelor.
Agenția Națională Antidrog reamintește faptul că oferă, gratuit și confidențial, servicii de informare, evaluare, consiliere și asistență specializată medico-psiho-socială, pentru consumul și dependența de droguri.
În cazul unor situații deosebite, puteți apela Tel. Verde: 0800 870 070 sau numărul unic de urgență 112.
Vă dorim o minivacanță petrecută în siguranță!