Arderile necontrolate de vegetație pot conduce la afectarea bunurilor, a locuințelor, a activităților comerciale și chiar la pierderea de vieți omenești, totodată pot fi afectate arii întinse care se pot extinde la păduri, afectând atât flora cât și fauna, în unele situații, în mod ireversibil!
În contextul incendiilor de vegetație tot mai frecvente, care deja depășesc cu mult media anilor anteriori, Instituția Prefectului – Județul Cluj, alături de autoritățile care dețin competențe în domeniu, aduc în atenția opiniei publice următoarele clarificări:
👉🏻 Bunele condiții agricole și de mediu (GAEC) reprezintă un set de norme pe care fermierii trebuie să le respecte pentru a primi plăți directe sau anuale prin intervențiile și măsurile prevăzute la art. 3 alin. (2) și (3) din Ordonanța de Urgență Nr. 195/2005 privind protecția mediului.
⏺️ Începând cu anul 2023, GAEC 3 prevede interdicția de a incendia miriștile, vegetația uscată și resturile vegetale pe terenurile arabile. Această regulă este menită să protejeze mediul și să promoveze o dezvoltare durabilă.
Această interdicție este aplicabilă pentru toate exploatațiile agricole, pentru toți fermierii care au la dispoziție terenuri arabile și/sau pajiști temporare. Aceștia nu trebuie să ardă miriștile și/sau resturile vegetale rezultate după recoltarea culturilor (paie de cereale păioase, vreji de plante proteice sau de cartof, coceni de porumb, tulpini de floarea-soarelui, rapiță ș.a.), inclusiv iarba/vegetația rămasă după cosirea/recoltarea pajiștilor temporare.
! ESTE INTERZISĂ Arderea miriștilor și a resturilor vegetale pe terenul arabil, cu excepția motivelor fitosanitare, conform GAEC 3, privind condițiile agricole și de mediu!
Începând cu anul 2023, se efectuează controale prin monitorizare (imagini satelitare), în mod permanent, pentru toți fermierii care depun cerere unică de plată.
❗️ Articolul 98, alineatul 1, litera a din Ordonanța de Urgență Nr. 195/2005 privind protecția mediului prevede că sunt infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă penală de la 30.000 lei (RON) la 60.000 lei (RON) următoarele fapte, dacă au fost de natură să pună în pericol viața ori sănătatea umană, animală sau vegetală:
- arderea miriștilor, stufului, tufărișurilor și vegetației ierboase din ariile protejate și de pe terenurile supuse refacerii ecologice.
ℹ️ În conformitate cu articolul 96, din Ordonanța de Urgență 195/2005 referitoare la protecția mediului, actualizată, se aplică sancțiuni pentru încălcarea prevederilor legale după cum urmează:
‼️ Constituie contravenție și sunt sancționate cu amenzi cuprinse între 3.000 și 6.000 de lei pentru persoane fizice, și între 25.000 și 50.000 de lei pentru persoane juridice. Printre obligațiile care, dacă sunt încălcate, atrag aceste sancțiuni, se numără:
- (…) Obligațiile persoanelor juridice de a realiza sisteme de automonitorizare și de a raporta autorității publice teritoriale de protecție a mediului rezultatele automonitorizării și/sau alte date solicitate.
- Obligațiile persoanelor juridice de a ține evidența strictă a substanțelor și preparatelor periculoase și de a furniza informațiile și datele cerute de autoritatea competentă pentru protecția mediului.
- Obligațiile persoanelor juridice de a identifica și preveni riscurile pe care substanțele și preparatele periculoase le pot prezenta asupra sănătății populației și mediului (…).
‼ Articolul 16, din Ordonanța de Urgență 195/2005 referitoare la protecția mediului, actualizată, stabilește că avizul de mediu și acordul de mediu își păstrează valabilitatea pe toată perioada punerii în aplicare a planului sau programului, respectiv proiectului.
Aceste reguli sunt menite să protejeze mediul și să promoveze o dezvoltare durabilă. Fermierii trebuie să se conformeze normelor în vigoare pentru a evita pericolele generate de arderile de vegetație.