Urmare a sesizărilor telefonice primite de către Primăria municipiului Cluj-Napoca referitor la apariția a unor fisuri și rupturi ale părții carosabile și în contextul declarării stării de alertă, în zona afectată de alunecare de teren de pe strada Uliului, în zona numărului poștal nr. 90, facem următoarele precizări:
În cursul nopții de 26-27 aprilie Serviciul pentru Situații de Urgență a fost apelat prin Numărul Unic de Urgență 112 referitor la surparea a unei părți carosabile pe strada Uliului din municipiul Cluj-Napoca. Astfel, s-au deplasat la fața locului, în regim de urgență, reprezentanți ai Serviciului Situații de Urgență din cadrul Primăriei municipiului Cluj-Napoca și un echipaj cu o autospecială ai Serviciului Situații de Urgență din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Avram Iancu” Cluj. Aceștia au constatat alunecări de teren și rupturi pe o zonă de aproximativ 20 de metri, a părții carosabile, hotărând închiderea sectorului de drum și solicitând expertiză.
În prima parte a zilei de ieri, 27 aprilie, șeful Serviciului pentru Situații de Urgență, din cadrul Primăriei municipiului Cluj-Napoca, un inspector din cadrul ISU Cluj, cât și angajați ai Direcției Tehnice și ai Poliției Locale Cluj au revenit pentru reevaluarea situației din teren și pentru a fi prezenți la efectuarea expertizei geotehnice.
Conform Notei Tehnice de Constatare nr. 290 / 27.04.2024 privind rezistența mecanică și de stabilitate, s-a constatat că alunecările de teren de tip retrogresiv, rapid nu pun în pericol, până la acest moment, construcțiile din aval de drum, dar există riscul ca rețelele edilitare să fie afectate.
Având în vedere adresa nr. 443.647/472/27.04.2024 a Primăriei municipiului Cluj-Napoca – Direcția de Administrare, Serviciul Situații de Urgență, înregistrată cu numărul 4.568/27.04.2024 la Instituția Prefectului – Județul Cluj și ținând seama de Nota Tehnică de constatare nr. 290/27.04.2024 a societății GEODESIGN S.R.L., înregistrată la Instituția Prefectului – Județul Cluj cu nr. 4.571/27.04.2024, în conformitate cu articolului 4^2 alin. (1), precum și ale Articolului 4^3 alin. (1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 68 din 14 mai 2020 pentru modificarea și completarea unor acte normative cu incidență în domeniul managementului situațiilor de urgență și al protecției civile, prefectul județului Cluj, doamna Irina Munteanu a emis Acordul pentru declararea stării de alertă, în zona afectată.
În baza Acordului pentru declararea stării de alertă emis de prefectul județului Cluj, doamna Irina Munteanu, în conformitate cu legislația existentă, Comitetul Local pentru Situații de Urgență al municipiului Cluj-Napoca a emis Hotărârea nr. 8 din 27.04.2024, care prevede următoarele:
Art. 1 Declararea stării de alerta pe strada Uliului în zona afectată de alunecări de teren;
Art. 2 Închiderea circulației auto pe str. Uliului pe tronsonul afectat de alunecarea de teren;
Art. 3 Semnalizarea corespunzătoare a zonei afectate de alunecarea de teren;
Art. 4 Asigurarea permanenței cu echipaje ale poliției locale;
Art. 5 Identificarea unor rute alternative de acces. În situația în care soluția identificată presupune realizarea unor lucrări de amenajare, se mandatează RADP să intervină în regim de urgență pentru amenajarea acesteia pe raza municipiului, cu asigurarea de resurse financiare în vederea implementării acestor lucrări;
Art. 6 În situația în care ruta alternativă identificată depășește raza administrativ-teritorială a municipiului Cluj-Napoca, va fi sesizat în regim de urgență Comitetul Județean pentru Situații de Urgență.
Astăzi, 28.04.2024, comisia de specialitate pentru constatarea efectelor fenomenelor hidrometeorologice periculoase, înregistrate la nivelul unităților administrative din județul Cluj, numită prin Ordinul Prefectului județului Cluj nr. 86 din 08.02.2024, constituită din reprezentanți ai Instituției Prefectului, Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Avram Iancu” al județului Cluj, Inspectoratului Județean în Construcții, Administrației Bazinale de Apă Someș-Tisa – Sistemul de Gospodărire a Apelor Cluj și ai Primăriei municipiului Cluj-Napoca, urmare a verificărilor, au constatat următoarele:
Cu privire la alunecarea de teren de pe strada Uliului din municipiul Cluj-Napoca, în dreptul numărului 90.
- pe o lungime de cca. 20-30 metri se constată alunecarea taluzului care a produs cedarea carosabilului și dislocarea fundației drumului (fiind afectată banda stângă în totalitate și o mare parte din banda dreaptă a străzii pe sensul de urcare);
- se constată afectarea parțială sau totală a rețelelor edilitare (apă, canal, gaz);
- se constată blocarea căilor de acces pe ambele sensuri (de la nr. 90).
S-au emis următoarele recomandări:
- măsuri de intervenție în primă urgență pe baza unui Raport de expertiză preliminar domeniul Af;.
- întocmirea unui raport de expertiză final, domeniul Af, pentru identificarea cauzelor producerii alunecării de teren și stabilirea soluțiilor de consolidare;.
- pe zona de influență, dacă este cazul, conform concluziei expertizei tehnice din domeniul Af, se propune expertizarea construcțiilor învecinate și a instalațiilor aferente;
- monitorizarea continuă a rețelelor de utilități afectate, precum și intervenția în regim de urgență în cazul unor avarii;
- semnalizarea corespunzătoare a zonei afectate de alunecarea de teren, asigurarea permanenței cu echipaje ale poliției locale și informarea cetățenilor cu privire la măsurile dispuse.
Astăzi, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Cluj, reunit online în ședință extraordinară, a emis Hotărârea nr. 3, privind aprobarea Notei de constatare nr. 4.575/1/II din 28.04.2024 pentru evaluarea situației generate de alunecarea de teren din municipiul Cluj-Napoca, str. Uliului nr. 90, precum și pentru stabilirea unor măsuri și acțiuni pentru remedierea situației din teren:
Art. 1 Comitetul Local pentru Situații de Urgență al municipiului Cluj-Napoca va dispune în regim de urgență, potrivit procedurilor legale în vigoare, măsurile și acțiunile necesare pentru înlăturarea efectelor produse de alunecarea de teren de pe strada Uliului nr. 90, pentru refacerea obiectivelor de infrastructură și eliminarea unor potențiale pericole pentru populație și bunurile acesteia (întreruperi de servicii de utilități publice, intervenția echipajelor de prim ajutor etc.).
Art. 2
(1) Comitetului Local pentru Situații de Urgență al municipiului Cluj-Napoca, cu sprijinul nemijlocit al autorităților publice locale din comuna Florești, va stabili varianta ocolitoare de acces auto, necesară pentru riverani și pentru asigurarea serviciilor medicale de urgență și pompieri, eliminând astfel izolarea zonei afectate de alunecarea de teren;
(2) Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Cluj va identifica în regim de urgență, posibilii proprietari/administratori de teren de pe traseul rutei ocolitoare stabilite;
(3) Comitetului Local pentru Situații de Urgență al municipiului Cluj-Napoca va dispune măsurile și acțiunile necesare pentru delimitarea, semnalizarea și securizarea perimetrului afectat.
Art. 3 Furnizorii de utilități respectiv societatea DELGAZ Grid S.A., Sucursala Cluj-Napoca – Distribuție Energie Electrică România și Compania de Apă Someș S.A., vor asigura monitorizarea permanentă a perimetrului afectat pentru preîntâmpinarea oricărui incident care ar putea pune în pericol viața și sănătatea populației și a bunurilor acesteia, măsura urmând a fi ridicată odată cu revenirea la normalitate a situației din teren.
Art. 4 Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Cluj va sprijini, ori de câte ori este necesar, autoritățile administrației publice locale din municipiul Cluj-Napoca, iar Instituția Prefectului Județul Cluj va iniția, dacă va fi nevoie, demersurile legale corespunzătoare către structurile centrale de decizie pentru rezolvarea problemei apărute.
Art. 5 Cu comunicarea dispozițiilor prezentei hotărâri celor interesați se încredințează Secretariatul tehnic permanent al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Cluj.
Instituția Prefectului – Județul Cluj, alături de Primăria municipiului Cluj-Napoca și de autoritățile cu atribuții în domeniu monitorizează permanent evoluția situației.