Știri importante

Publicat în

Jurnaliștii acreditați pe lângă instituțiile M.A.I. din județul Cluj sunt invitați la declarațiile de presă ocazionate de festivalul de muzică Electric Castle 2023, unde, la ora 11:00, purtătorii de cuvânt ai Instituției Prefectului – Județul Cluj, Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, Grupării de Jandarmi Mobilă „Ștefan Cicio-Pop”, a Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Cluj și Inspectoratului pentru Situații […]

Publicat în

🇷🇴  🇹🇭 Astăzi, 6 iulie 2023, doamna Irina Munteanu, Prefectul județului Cluj, a primit vizita Excelenței Sale, doamna Dao Vibulpanich, Ambasador Extraordinar şi Plenipotențiar al Regatului Thailandei în România, la sediul Instituției. La întrevedere a participat şi doamna Panitnart Rojanabenjawong, Prim-secretar şi Consul în cadrul Ambasadei.            👉🏻  Excelența Sa s-a aflat pentru prima dată în vizită în județul Cluj, de […]

Publicat în

⚠️ Începând de astăzi 6 iulie, ora 14 și până mâine 7 iulie, ora 2, întreaga suprafață a județului Cluj este sub incidența unei avertizări meteorologice de COD PORTOCALIU, însemnând că local, cantitățile de precipitații vor fi de 30 – 40 litri/mp și izolat de peste 50 -7 0 de litri în intervale scurte de timp de la 1 până […]

Publicat în

⚠️ Astăzi, 5 iulie a.c., în intervalul orar  14 – 23 întreaga suprafață a județului Cluj este sub incidența unei avertizări meteorologice de COD PORTOCALIU, însemnând că local, cantitățile de precipitații vor fi de 30 – 40 litri/mp și izolat de peste 50 – 70 de litri în intervale scurte de timp de la 1 până la 3 ore. 👉🏻 […]

Publicat în

„Înaltpreasfinţia Voastră, domnule primar, onorate oficialități civile și militare,  dragi clujeni, Îmi face o deosebită onoare să fiu astăzi prezentă în Piața Avram Iancu, alături de dumneavoastră, pentru a cinsti Ziua Drapelului nostru Național. Astăzi se împlinesc 175 de ani de la declararea oficială a tricolorului ca drapel național. În anul Revoluției de la 1848, cei care au rostit pentru […]

Publicat în

           Stimată doamnă / Stimate domn,            Ziua Drapelului Național ne oferă deosebita onoare de a vă invita să fiți alături de noi, la Cluj-Napoca, luni, 26 iunie 2023, la manifestările prilejuite de celebrarea acestui eveniment.            Astfel, de la ora 9.30, în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca va […]

Publicat în

✅ La inițiativa doamnei Irina Munteanu, prefectul județului Cluj a avut loc ședința de lucru cu toți actorii implicați în implementarea acestui proiect de importanță maximă pentru regiunea de Nord-Vest, în vederea depășirii tuturor dificultăților apărute. ➡️ În acest sens, domnul Marius Mînzat, vicepreședinte al Consiliului Județean Cluj, alături de domnul Dan Tarcea, viceprimar al municipiului Cluj-Napoca și de domnul […]

Publicat în

Astăzi, 9 iunie a.c., începând cu ora 14 și până la ora 23 întreaga suprafață a județului Cluj este sub incidența unei avertizări meteorologice de COD PORTOCALIU, însemnând că local, cantitățile de precipitații vor fi de 30-40 litri/mp și izolat de peste 50 de litri în intervale scurte de timp de până la 1 la 3 ore. Îndemnăm opinia publică […]

Publicat în

        Autoritățile publice sunt la datorie în minivacanța de 1-5 iunie, cu ocazia Zilei Copilului și a Sărbătorii de Rusalii, pentru a asigura și pentru a menține siguranța și ordinea publică.         Polițiștii clujeni vor fi la datorie și în acest weekend prelungit, în contextul zilei de 1 iunie, precum și pentru sărbătoarea Rusaliilor, […]

Publicat în

I N V I T A Ț I E    Stimată doamnă / Stimate domn,   În conformitate cu prevederile Legii nr. 379/2003 privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război se proclamă Ziua Eroilor „Sărbătoare Naţională a Poporului Român în cea de-a 40 zi de la Sfintele Paşti, Ziua Înălţării Domnului Iisus Hristos, potrivit tradiţiei româneşti”.    Cu acest […]