Comunicat de presă – având ca subiect noutățile din activitatea Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, cât și a Poliției de Frontieră, Sector Cluj-Napoca

📌 În cursul zilei de astăzi, în Sala Mare a Instituției Prefectului – Județul Cluj s-a desfășurat o conferință de presă având ca subiect noutățile în activitatea Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, cât și a Poliției de Frontieră, Sector Cluj-Napoca. Activitatea s-a desfășurat sub conducerea doamnei Irina Munteanu, prefectul județului Cluj, în calitate de susținător al descentralizării activităților serviciului SPCRPCIV Cluj, cu participarea doamnei împuternicit Șef Serviciu, Comisar șef de poliție, Carmen Dan și a domnului Comisar șef de poliție, Șef de sector Cluj-Napoca, al Poliției de Frontieră, Liviu Done.

➡️ În ceea ce privesc modificările aduse în activitatea serviciului SPCRPCIV Cluj, situația este următoare:

1️⃣ În municipiul Cluj-Napoca, pentru examinarea în scopul obținerii permisului de conducere auto, se va modifica locul de plecare pentru a oferi condiții optime pentru participanți şi s-a stabilit următorul traseu:

  1. Punct plecare/sosire parcare: Piața OSER – str. Bobâlnei nr.26- Câmpina-str. Plevnei-str. Branului – str. Aurel Vlaicu-str. Traian Vuia – Calea Someșeni- Calea Dezmirului – Bld. Muncii; str.Fabricii-bld.21 Decembrie 1989 până la intersecția cu str. Buftea-str. București – Pța1 Mai- str. Răsăritului- str. Traian- str. Oașului – str. Câmpina – str. Fabricii de Zahăr – str. Dâmboviței – str. Între Lacuri – str. Dunării – str. CăpitanGrigore Ignat –  str. Bărc I.
  2. De asemenea vor fi utilizate și străzi din categoriile inferioare, care asigură legătura între străzile enumerate anterior.
  3. Având în vedere restricțiile de circulație de pe anumite străzi din interiorul localități, pentru autovehiculele cu masa maximă autorizată mai mare de 3500 kg, vor fi utilizate și sectoarele ale DN C și DN varianta ocolitoare Cluj-Napoca – Apahida și varianta ocolitoare Cluj-Napoca-Vâlcele.

2️⃣ În municipiul Gherla se va introduce examinarea în scopul obținerii permisului de conducere auto şi se va desfășura pe următoarele trasee:

  1. Traseul 1 – punct plecare/sosire, parcare :Stadion – str. Parcului – str. Gelu-str. Primăverii – str. Gârlei (parcări) – str. Vlahuță – str. Grădinarilor – str. Clujului-sens giratoriu Băița – str. Clujului – str. Hășdății – str. Codrului (trecere CF și rampă) -str. Tineretului – str. Călărași – str. Tudor Vladimirescu (trecere CF) – str. 1 Decembrie 1918 – str. Ștefan ce Mare – str. Dragoș Vodă – str. Armenească – str. Liviu Rebreanu – parcare Stadion.
  2. Traseul nr. 2 –punct plecare /sosire, parcare: Stadion – str.Parcului – str. Morii – str. Mihai Eminescu – str. Bobâlna (semafor) – str. 1 Decembrie 1918 – str. Fabricii – str. 16 Februarie – str. Horea – str. Trandafirilor – str. Victoriei – str. Liviu Rebreanu -str. Fizeșului – str. Liviu Rebreanu – str. Romană – str. Fermei – str. Mintiului –str. Dejului – str. Mihai Eminescu – str. Șt. O. Iosif – str. Parcului – parcare Stadion,
  3. Traseul nr. 3 ( pentru categoria C, E, D)punct plecare/sosire str. Parcului –str. Mihai Eminescu-str. Dejului –D.N. 1C –cu întoarcere în localitateaNima la Fujikura (sens giratoriu) saula  OMV Dej-D.N 1 C–varianta ocolitoare Gherla (V.O.G)-str. Clujului –str. 1 Decembrie 1918-str. Bobâlna-str. Mihai Eminescu-str. Parcului

3️⃣ În municipiul Câmpia Turzii, s-a reatestat centrul local suplimentar al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor din cadrul Instituției Prefectului județul Cluj, după cum urmează:

  1. Centrul local suplimentar va funcționa, în sediul Poliției Municipiului Câmpia-Turzii din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Cluj, din municipiul Câmpia –Turzii, strada George Coșbuc, nr.24, județul Cluj.
  2. Începând cu luna aprilie 2024 activitatea de la ghișeu va funcționa:

– Permise de conducere: în zilele de marți între orele 12,30-14,30

– Înmatriculări: în zilele de marți și joi, între orele 9.30-14.30.

4️⃣ În municipiul Dej, urmare a eforturilor depuse de-a lungul ultimilor ani şi care au condus inclusiv la modificarea legislației, Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări a acordat avizul conform în vederea organizării unui punct de lucru al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor în municipiul Dej, urmând ca în cel mai scurt timp, să fie inițiate toate demersurile în vederea implementării punctului de lucru din municipiul Dej.

5️⃣  Un al punct important a făcut referire la prezentarea succintă a activității aferente anului 2023, de către doamna Comisar șef de poliție, Carmen Dan, împuternicit Șef Serviciu al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor.

Activitatea compartimentului în cifre, este următoarea:

 

✅ Activitatea de înmatriculare:

➡️ Radieri efectuate: 10.470;

➡️ Înmatriculări efectuate 26.228;

➡️ transcrieri efectuate 30.700;

➡️ Autorizații de circulație provizorii 25.933;

➡️ Certificate de înmatriculare de probe 69;

➡️ Au fost soluționate 5.344 de lucrări din partea solicitanților;

➡️ Au fost comunicate răspunsuri prin 18.324 emailuri;

✅ Activitatea de confecționare de plăci de înmatriculare:

➡️ Plăci de înmatriculare permanente confecționate 91.156 buc;

➡️ Plăci de înmatriculare confecționate pentru probe 148 buc;

➡️ Plăci de înmatriculare temporare confecționate 65 buc;

➡️ Plăci de înmatriculare provizorii confecționate 42.277 buc;

➡️ Plăci de înmatriculare confecționate cu preferințe, în conformitate cu legislația în vigoare, 31.099;

➡️ Au fost păstrate 7.800 de plăci de înmatriculare;

✅ Activitatea de examinare:

➡️ Au fost examinate pentru proba teoretică 20.592 de persoane, fiind declarați admiși 10.549, cu o promovabilitate de 50,44%;

➡️ La proba practică s-au prezentat 19.405 candidați, admiși fiind 9.558, procentul de promovabilitate fiind 51,19%.

✅ Activitatea de emitere a permiselor:

➡️ Au fost emise 33.927 de permise de conducere, din care, 23.378 preschimbări de permise.

6️⃣ În încheiere, Comisar șef de poliție Liviu Done, Șef sector Poliția de Frontieră Cluj-Napoca a prezentat activitățile specifice din Aeroportul Internațional “Avram Iancu” Cluj, odată cu aderarea României la Spațiul Schengen aerian și maritim începând cu 31.03.2024. Verificările efectuate în sistem integrat cu celelalte structuri MAI, Poliția Națională, Jandarmeria, Serviciul de Imigrări și ANITP, prezentând de asemenea noul dispozitiv portabil ce utilizează aplicația eDAC. Aplicația eDAC nu stochează datele ori imaginea documentelor, ci doar preia datele necesare, le verifică în bazele de date specifice, generează un răspuns, apoi se șterg automat în cazul în care răspunsul este negativ și nu se ia nicio măsură polițienească față de persoana verificată. Aceste verificări vizează asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, verificarea legalității șederii cetățenilor non-UE, prevenirea și combaterea faptelor ilegale și nu în ultimul rând verificarea condițiilor de călătorie ale cetățenilor români minori în spațiul Schengen. Verificările se efectuează în baza analizelor de risc, aleatoriu în terminalele de sosiri și plecări Schengen, precum și în zona publică. Poliția de frontieră asigură în continuare și controlul de frontieră pentru zborurile non-Schengen, care reprezintă aproximativ 30-35% din traficul de pasageri pe Aeroportul din Cluj.

 

02 Aprilie 2024