SĂRBĂTORI PASCALE, ÎN SIGURANȚĂ

Autoritățile publice sunt prezente și de această dată, cu ocazia Sărbătorilor Pascale, pentru a asigura și pentru a menține siguranța și ordinea publică.

Din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj în medie, 200 de polițiști vor fi la datorie zilnic, având prioritate prevenirea evenimentelor antisociale, protejarea drepturilor și libertăților cetățenilor și a oricăror incidente aflate în competența de gestionare a poliției. Astfel, în perioada 14–17 aprilie, polițiști de ordine publică, din cadrul structurilor de poliție rutieră, investigații criminale, acțiuni speciale, dar și din alte structuri se vor afla în stradă și în proximitatea lăcașurilor de cult sau a locurilor unde au loc manifestări publice specifice acestei sărbători.

Cu prilejul Sfintelor Sărbători Pascale, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj vor acționa zilnic prin efective sporite, astfel încât manifestările religioase și activitățile care vor avea loc în spațiul public să se desfășoare în condiții de siguranță. Jandarmii montani din Muntele Băișorii, Gilău și Călățele-Fântânele se vor afla permanent la datorie prin acțiuni de patrulare în stațiuni și pe traseele turistice adiacente.

În perioada 13-17 aprilie 2023, efectivele Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca vor executa misiuni în zona de competență, atât independent, cât și în sistem integrat, pentru prevenirea și combaterea faptelor de natură penală sau contravențională. În acest context, vor avea o prezență activă pe timpul desfășurării Deniilor și a serviciului religios dedicat Sărbătorii Învierii, la Catedrala Mitropolitană, Mănăstirea Tăuți și alte șase lăcașuri de cult din zona de responsabilitate, în piețele și târgurile specifice,  centrele comerciale, aeroport/gară, precum și în alte zone de interes operativ, iar prin măsurile pe care le-au pregătit, vor avea grijă ca fiecare cetățean să petreacă aceste zile în siguranță.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Avram Iancu” Cluj va monitoriza permanent evoluția dinamicii din teren, astfel încât, la nevoie, vor fi dispuse măsuri de răspuns la orice situație de urgență.  Drept urmare, peste 140 de pompieri vor fi la datorie pentru a gestiona solicitările venite din partea cetățenilor. Aceștia vor încadra 12 ambulanțe SMURD, 2 motociclete de intervenție, precum și 21 de autospeciale de stingere și descarcerare.

În această perioadă, specialiștii Centrului de Prevenire, Evaluare și  Consiliere Antidrog Cluj vor desfășura la nivelul județului, activități de prevenire și informare cu privire la efectele negative ale consumului de droguri, pentru persoanele care se vor afla în zonele turistice sau de agrement, în locurile de cazare, în spațiile recreaționale de petrecere a timpului liber sau persoanelor care participă la evenimente cultural-artistice.

Pe această cale, dorim tuturor credincioșilor Paște Fericit!