Palatul Victoria, iluminat în roșu cu ocazia Zilei naţionale pentru comemorarea martirilor Brâncoveni şi de conştientizare a violenţelor împotriva creştinilor
Guvernul marchează astăzi Ziua naţională pentru comemorarea martirilor Brâncoveni şi de conştientizare a violenţelor împotriva creştinilor, prilej cu care Palatul Victoria va fi iluminat în roșu în această seară, între orele 20.00 și 24.00.
Amintirea marelui domnitor al Țării Românești Constantin Brâncoveanu, ocrotitor al culturii, credinței și al tradiției românești rămâne și astăzi vie, după mai bine de 300 de ani de la martiriul său împreună cu cei patru fii ai săi, Constantin, Ștefan, Radu și Matei, și cu sfetnicul Ianache, devenit simbol al jertfei supreme pentru credința strămoșească și pentru propriul popor.
”Chiar dacă acele vremuri în care lupta pentru supremație nu avea limite și nu punea preț pe viață par demult apuse, vedem din păcate și astăzi, în întreaga lume, cum oameni nevinovați cad pradă violențelor pentru simplul motiv că împărtășesc altă credință. În plin secol XXI, asistăm încă la conflicte care opun religii, cărora le cad victime oameni simpli, nevinovați. Este dureros și ceea ce vedem, de aproape o jumătate de an, chiar lângă granițele României, cum o țară este decimată de o altă țară de aceeași credință, într-un război în care milioane de oameni mor sau sunt nevoiți fugă din propriile case și au fost bombardate chiar și spitale, școli și biserici. Nimic nu justifică violența. Cu atât mai mult, credința trebuie să ne apropie și să punem viața pe primul plan. Această zi de conștientizare a violențelor împotriva creștinilor reprezintă un îndemn la înțelegere și pace între oameni ”, a declarat premierul Nicolae-Ionel Ciucă.
Ziua de 16 august este marcată în fiecare an ca Zi națională pentru comemorarea martirilor Brâncoveni şi de conştientizare a violenţelor împotriva creştinilor, conform Legii 134/2020, care prevede iluminarea în roșu a sediilor instituțiilor și a unor obiective publice, precum și organizarea manifestări publice și evenimente comemorative.