Invitație la manifestările prilejuite de sărbătorirea a 145 de ani de la proclamarea Independenței

 

I N V I T A Ț I E

 

Stimată doamnă / Stimate domn,

Ziua Independenței Naționale a României, legiferată ca zi de sărbătoare națională, ne oferă ocazia de a vă invita marți, 10 mai 2022, ora 11.00, în Piața Unirii din municipiul Cluj-Napoca, la manifestările prilejuite de sărbătorirea a 145 de ani de la proclamarea Independenței, într-un moment de cinstire a memoriei eroilor români, de respect pentru tradițiile, valorile și jertfa celor care și-au dat viața pe câmpul de luptă pentru îndeplinirea idealurilor naționale: unitatea, independența, suveranitatea și integritatea teritorială.

Cu acest prilej va fi celebrată și Ziua Europei.

Evenimentul din Piața Unirii este organizat de Instituția Prefectului – Județul Cluj în cooperare cu Divizia 4 Infanterie „Gemina” și Primăria municipiului Cluj-Napoca, cu sprijinul Școlii de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan” și va cuprinde următoarele momente: prezentarea onorului și salutul drapelului de luptă, intonarea Imnului Național al României și a Imnului European, alocuțiuni, defilarea gărzii de onoare.

Menționăm faptul că nu se depun coroane de flori.

De asemenea, Muzica Militară a Diviziei 4 Infanterie „Gemina”, corurile elevilor Colegiului de Muzică „Sigismund Toduță” și Seminarului Teologic Ortodox Cluj-Napoca vor susține un moment artistic care va cuprinde interpretarea unor cântece, marșuri militare și patriotice specifice momentului.

* * *

Parlamentul României a adoptat la data 8 iulie 2021 Legea nr. 189 privind sărbătorirea zilei de 10 mai ca Ziua Independenței Naționale a României, zi de sărbătoare națională.

 

  Cu deosebită considerație,

 

        P R E F E C T,

         IRINA MUNTEANU