În perioada Crăciunului, efectivele Inspectoratului de Poliție Județean Cluj au desfășurat acțiuni pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, precum și pentru prevenirea consumului de alcool sau alte substanțe interzise la volan.
La nivelul județului, în perioada de referință nu au fost înregistrate evenimente care să afecteze grav ordinea și siguranța comunității.
În total, în intervalul de timp menționat au fost înregistrate 221 de intervenții la evenimente, dintre care 200 semnalate prin apel 112.
Polițiștii au constatat și aplicat la nivelul județului 161 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 100.800 de lei.
Zilnic au fost organizate acțiuni în scopul creșterii gradului de siguranță rutieră și prevenirii accidentelor grave.
Astfel, polițiștii au constatat 13 infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice și au reținut 24 de permise de conducere, dintre care 5 pentru conducerea sub influența alcoolului, iar 7 pentru depășirea regimului legal de viteză. De asemenea, în cazul unor nereguli identificate privind starea tehnică a autovehiculelor, polițiștii au dispus reținerea a două certificate de înmatriculare.
Pentru evitarea evenimentelor rutiere, recomandăm conducătorilor auto adaptarea permanentă a vitezei de deplasare la condițiile concrete de drum, trafic şi meteo și manifestarea prudenței sporite pe parcursul întregii deplasări!
Pentru siguranța comunității, în perioada 22-26 decembrie a.c., jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj au acționat pentru asigurarea unui climat optim de ordine și siguranță publică la manifestările cultural-artistice și religioase ocazionate de sărbătoarea Nașterii Domnului, care s-au desfășurat atât în municipiul Cluj-Napoca, cât și în localitățile din județul Cluj.
Echipaje de jandarmerie au acționat pe raza județului Cluj, în stațiunile montane și pe traseele turistice adiacente atât independent cât și împreună cu reprezentanții celorlalte instituții cu atribuții în domeniu.
Totodată, jandarmii clujeni au intervenit la 6 evenimente semnalate prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112 sau adresate direct instituției noastre.
În această perioadă nu au fost înregistrate evenimente majore.
Le mulțumim celor care au ales să petreacă această minivacanță în mod responsabil.
În perioada 22-26 decembrie, au fost aplicate 7 amenzi în valoare de 3400 lei și 4 avertismente scrise. Majoritatea sancțiunilor au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991- pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.
Jandarmii clujeni sunt permanent la datorie, pentru siguranța cetățenilor!
Dacă sunteți martorii săvârșirii unor fapte antisociale sau dacă vă aflați într-o situație dificilă, solicitați-le ajutorul în mod direct sau apelați numărul unic pentru apeluri de urgență 112.
Pompierii clujeni au desfășurat 345 de misiuni în perioada 22-26 decembrie 2023. Dintre acestea, 62 au fost intervenții pentru stingerea incendiilor, la accidente rutiere sau pentru readucerea stării de normalitate în diverse situații de urgență. De asemenea, echipajele SMURD au gestionat 283 de cazuri medicale.
Printre cele mai importante, amintim intervenția desfășurată vineri, la un incendiu în localitatea Valea Ierii. La fața locului s-au deplasat două autospeciale de stins incendii, care au găsit cabana cuprinsă în totalitate de flăcări. S-a acționat mai bine de trei ore pentru stingerea și lichidarea tuturor focarelor, precum și pentru înlăturarea efectelor negative ale incendiului. Diferența de nivel considerabilă, precum și distanța mare față de drumul de acces al cabanei a îngreunat intervenția pompierilor.
Nu au existat persoane care să solicite consult medical în urma acestui eveniment, iar în urma cercetărilor preliminare a rezultat faptul că incendiul a pornit de la coșul de fum izolat necorespunzător față de materiale combustibile.
Echipajele din cadrul Gărzii Aghireșu au fost solicitate sâmbătă pentru stingerea flăcărilor care au cuprins mai multe resturi menajere dintr-un apartament situat în localitatea Aghireșu Fabrici,. comuna Aghireșu. Intervenția promptă a pompierilor a împiedicat extinderea flăcărilor mai departe de limitele în care au fost găsite, iar proprietara, o femeie în vârstă de aproximativ 70 de ani, a primit primul ajutor calificat de la echipajul SMURD și a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale. Conform primei evaluări acesta prezenta atac de panică și o posibilă intoxicație cu fum.
Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit sâmbătă seara la un accident rutier petrecut pe strada Traian Vuia din municipiul Cluj-Napoca. La fața locului s-au deplasat două autospeciale cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD și unul SAJ, unde au găsit un autoturism avariat, căzut la o diferență de nivel și la o distanță considerabilă fața de partea carosabilă.
Pompierii au sprijinit acordarea primului ajutor calificat și au extras unul dintre pasagerii din autoturism, iar echipajele SMURD și SAJ au consultat trei bărbați, în stare de conștiență și cooperanți. Toți trei au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale. În plus, la locul accidentului au fost asigurate măsuri de prevenire a incendiilor, prin decuplarea bornelor bateriilor, precum și alte măsuri specifice pentru siguranța persoanelor implicate în accident.
27 decembrie 2023